Clasificăm furnizorii pe baza unor teste și analize riguroase, dar luăm în considerare și feedbackul vostru și acordurile comerciale pe care le avem cu furnizorii. Această pagină conține link-uri de afiliat.Informare privind publicitatea
SiteGround are o reputație excelentă și o bază de clienți imensă, având în vedere că este o companie fără prea multă istorie. Acesta oferă instrumente exclusive și personalizate pentru WordPress, prețuri mici de început și își dorește să fie simplu, dar în același timp și atrăgător pentru dezvoltatorii cu experiență.
SiteGround oferă o varietate impresionantă de abonamente de găzduire, inclusiv unele gestionate pentru WordPress și pentru WooCommerce. Aflați dacă este găzduirea potrivită pentru fiecare în cele ce urmează.
SiteGround are sediul în Bulgaria și este pe piață din anul 2014, dar devine din ce în ce mai repede Mr. Popularitate în industria de hosting, cu peste un milion de site-uri active. Compania oferă instrumente puternice pentru dezvoltatorii cu experiență, promițând în același timp o experiență de găzduire ușoară pentru începători.
SiteGround oferă de toate, de la găzduire obișnuită (care include un constructor de site-uri), abonamente de găzduire gestionată pentru WordPress și WooCommerce, la găzduire scalabilă în cloud, servere dedicate și soluții pentru companii. Furnizorul are centre de date în cinci locații, răspândite pe trei continente.
Am spus că se potrivește tuturor? Ei bine, nu sunt prea mare fan al acestei abordări. Dacă afirmația nu este valabilă nici măcar pentru tricouri, cu siguranță nu este valabilă pentru un serviciu de găzduire.
Trebuie să găsiți găzduirea potrivită pentru nevoile voastre. În această recenzie voi arunca o privire mai detaliată la caracteristicile lui SiteGround, ușurința de utilizare, performanță și suport. Rămâneți în continuare lângă mine pentru a ne da seama împreună dacă noul Mr. Popularitate oferă tot ce este mai bun pentru website-urile noastre, sau dacă este doar un mit.
4.8
Facilități
Securitate și performanțe de top, pentru că meritați ce este mai bun
SiteGround oferă un set impresionant de instrumente pentru a vă îmbunătăți performanța și securitatea site-ului. Mai mult, nu trebuie să fiți foarte experimentați pentru a le utiliza (bine, puteți să fiți, dar nu este obligatoriu).
În cazul în care găzduirea fără probleme pentru WordPress vă sună bine, veți aprecia găzduirea administrată pentru WordPress de la SiteGround. Toate abonamentele vin cu găzduire completă pentru e-mail, o licență gratuită pentru CloudFare CDN, suport pentru HTTPS, un certificat SSL gratuit și o sumedenie de instrumente pentru îmbunătățirea performanței și a securității, despre care e vom discuta imediat.
Dacă nu folosiți WordPress, sau dacă sunteți la primul website creat, veți fi bucuroși să aflați că abonamentele de găzduire partajată de la SiteGround vin împreună cu constructorul de website-uri Weebly. L-am mai folosit în trecut și pot să vă spun că este foarte distractiv, nici nu am simțit că muncesc (dar, eu sunt puțin cam tocilar).
Acum, să aruncăm o privire mai atentă la câteva dintre cele mai interesante caracteristici ale lui SiteGround.
Servere securizate, cu performanțe înalte
Chiar dacă sunteți tocilari sau nu, trebuie să aveți grijă de securitatea site-ului vostru. Nu ați vrea să aveți de-a face cu vreo breșă de securitate care să se răspândească pe server. Crede-mă pe mine.
Deși SiteGround vă oferă o mulțime de instrumente de securitate, una dintre cele mai importante caracteristici este infrastructura sa sigură, bazată pe arhitectura LXC-container. Acest lucru înseamnă că serverul vostru de găzduire va fi izolat în siguranță față de ceilalți utilizatori. În plus, acești alți utilizatori nu pot să consume resursele de pe server și să vă afecteze performanța site-ului.
SiteGround utilizează unul dintre cele mai bune instrumente de monitorizare a serverului de la 1H numit Guardian, care scanează serverele și alertează tehnicienii despre orice amenințări sau probleme.
SG Optimizer
Dacă sunteți utilizatori de WordPress, acest plugin poate conecta site-ul vostru la infrastructura optimizată de la SiteGround pentru WordPress. Pe lângă faptul că îmbunătățește performanța site-ului, procesul facilitează și gestionarea acestuia cu instalarea de SSL cu un singur clic și un manager de versiuni PHP.
Plugin-ul vine și cu alte instrumente excelente pe care în mod normal trebuie să le plătiți. Puteți să le utilizați pentru a configura HTTPS pe site – are nevoie de un singur click. De asemenea, puteți să le utilizați pentru a curăța cache-ul, la excluderea URL-urilor sau chiar la optimizarea imaginilor, a CSS-ului sau a codului HTML.
De asemenea, beneficiați de acces la SuperCacher, unul dintre cele mai bune instrumente de caching dinamic pentru WordPress.
SG Site Scanner
Acesta este încă unul dintre instrumentele de marcă înregistrată de la SiteGround și vă oferă câteva funcții interesante, care nu se găsesc la prea multe găzduiri. Fiind dezvoltat de Sucuri, acesta funcționează în principiu ca un sistem de detecție a codurilor malware. De asemenea, scanează fiecare pagină la care faceți legătură de pe pagina voastră principală pentru a găsi adresele URL infectate trecute pe lista neagră.
Ori de câte ori detectează o problemă cu site-ul vostru, SG Site Scanner vă alertează imediat pentru a putea acționa.
Și acum, instrumentele pentru tocilarii adevărați
SiteGround oferă toate funcțiile de care au nevoie tocilarii adevărați, precum staging-ul cu un clic, salvarea și restabilirea manuală sau automată și cPanel. De asemenea, oferă și câteva caracteristici unice pe care nu le veți găsi în altă parte. Rețineți că, va trebui să vă înregistrați la unul dintre abonamentele de la GoGeek pentru a beneficia de acestea.
Găzduirea voastră vine cu SG-Git preinstalat, care vă permite să adăugați site-ul în propriul vostru depozit de pe Git pentru a-l putea descărca și a lucra pe mai multe ramuri ale codului website-ului de oriunde.
De asemenea, veți putea crea site-uri securizate de comerț electronic folosind găzduirea compatibilă cu PCI de la SiteGround.
Toate conturile de găzduire vin și cu WP-CLI preinstalat, pentru a vă putea gestiona site-ul de WordPress printr-o interfață cu linii de comandă.
4.9
Ușurința de utilizare
SiteGround a simplificat câteva dintre aspectele mai tehnice ale administrării găzduirii, pentru a oferi o experiență mai plăcută și mai ușoară tuturor utilizatorilor.
SiteGround are un panou de control simplu și ușor de utilizat, care integrează cPanel. Nu este atât de impresionant din punct de vedere al aspectului, dar își face treaba bine.
SiteGround s-a lansat fiind axat aproape exclusiv pentru dezvoltatori. În prezent, compania încearcă să satisfacă o gamă mai largă de clienți și cred că reușește. Nu toate lucrurile sunt cât de intuitive ar trebui și nu vă ține de mână prea mult în utilizare, dar produsele de găzduire administrată sunt destul de ușor de utilizat.
Crearea unui cont
Înregistrarea la SiteGround este ușoară. Trebuie să știți doar că abonamentul de 12 luni este selectat automat. Există și un upsell. Da, doar unul – SG Site Scanner, care nu este selectat în mod implicit.
Procesul de înregistrare a durat aproximativ 10 minute și nu văd niciun motiv pentru care ar putea să dureze mai mult de atât. Puteți citi totul despre acest lucru aici.
Expert de configurare și instalarea CMS-ului
Atunci când vă conectați pentru prima dată la panoul de control de la SiteGround, primul lucru pe care îl veți vedea este opțiunea pentru instalarea unui CMS (Content Management System) la alegere. Este nevoie de un singur click și beneficiați de o selecție foarte frumoasă.
Pe lângă opțiunile populare precum WordPress, Joomla, Drupal și Weebly, puteți alege și dintr-o listă de platforme pentru e-commerce care conține Magento, PrestaShop, ZenCart și altele.Trebuie să vă spun că unele dintre acestea sunt foarte dificil de instalat pe cont propriu.
Conectarea unui domeniu și instalarea lui WordPress
Instalatorul cu un singur click de la SiteGround facilitează instalarea lui WordPress până la… ei bine, efectuarea unui singur clic.
Pentru a vă conecta domeniul, tot ce trebuie să faceți este să schimbați nameserver-ele să trimită traficul către SiteGround. Nici certificatul SSL, nici HTTPS nu vor fi activate automat,așa că va trebui să faceți acest lucru singuri.
Instalatorul cu un singur click de la SiteGround și expertul de configurare al CDN-ului ușurează foarte mult lucrurile pentru începători. Cu toate acestea, era bine dacă aveam și o documentație mai bună.
Detaliile procesului de configurare a contului de găzduire de la SiteGround le puteți găsi aici.
cPanel integrat și optimizat
cPanel este unul dintre cele mai populare panouri de control din industrie, dar se știe că experiența utilizatorilor nu este atât de strălucită. Vestea bună este că versiunea celor de la SiteGround este mai ușor de folosit, chiar dacă nu ați mai utilizat până acum cPanel.
Acesta este integrat chiar în panoul de control de la găzduire, iar SiteGround a eliminat majoritatea aplicațiilor inutile, păstrând-ul simplu și plăcut.
CloudFlare integrat
CloudFlare este un serviciu terț de CDN, cu o instalare foarte anevoioasă.
Stați… am auzit cumva că “ne salvează SiteGround”?
Veți constata că serviciul CloudFare este încorporat în panoul de control de la SiteGround, acesta devenind mai ușor de accesat ca oricând.
Puteți să îl activați pe site-ul vostru cu doar câteva clicuri și fără să umblați la setările de DNS. De asemenea, puteți alege să faceți upgrade la licența premium de la CloudFlare din același ecran.
4.8
Performanţă
Nimeni nu este perfect: Uptime grozav, timpi de încărcare dezamăgitori
Da, SiteGround este unul dintre puținele găzduiri care oferă propriile instrumente de îmbunătățire a performanțelor. Dar, acestea sunt chiar atât de bune?
SiteGround se mândrește cu tehnologia “Speed and Uptime” și susține această afirmație cu un uptime garantat de 99,99%.
Nu știu ce credeți voi, dar mie nu îmi place să mă încred deplin în cuvântul nimănui. Îmi place să fac teste și să mă asigur despre cum stau lucrurile. (Nu vă mai uitați așa la mine. Am spus deja că sunt tocilar).
Am folosit testul de viteză pentru încărcare de pe pagina celor de la Sucuri, pentru a verifica site-ul meu de WordPress. Acesta nu este un site chiar atât de simplu. Am instalat anumite plugin-uri solicitante precum WooCommerce și Jetpack, apoi am setat un șablon bogat în multimedia. De asemenea, am avut activ și un CDN CloudFare. Am ales un centru de date din Chicago.
Trebuie să vă spun că am fost oarecum dezamăgit de rezultate.
După cum puteți vedea, SiteGround abia a obținut un C în testul de la Sucuri. Timpul de încărcare a paginilor a fost destul de decent în S.U.A., dar cu cât mergeți mai departe, cu atât devine mai rău. Chiar și New York-ul a trecut peste limita de o secundă, iar pentru țări precum India și Brazilia, timpul de încărcare a depășit limita peste care mă aștept să piardă mulți vizitatori.
De acord, site-ul meu a avut instalate câteva plugin-uri mari. Dar, chiar și ținând seama de acest aspect, SiteGround este totuși un pic mai slab decât alte găzduiri.
Dacă sunteți utilizatori de WordPress și vă înregistrați la SiteGround, ar fi de ajutor să dezinstalați anumite plugin-uri preinstalate de care nu aveți nevoie. De asemenea, puteți utiliza SuperCacher pentru a vă optimiza performanța, dar va trebui să investiți ceva timp în asta.
Cu toate acestea, SiteGround oferă un uptime remarcabil. Potrivit mai multor surse de pe on-line, uptime-ul este de 100% în majoritatea lunilor anului și scoate o medie de aproximativ 99,99% pe o perioadă mai lungă de timp. În timpul testelor mele nu am experimentat nicio întrerupere.
Deci, dacă pentru voi este mai important uptime-ul și disponibilitatea site-ului decât timpul de încărcare al paginilor, atunci SiteGround este în continuare o opțiune bună.
4.4
Asistență
Este o pasare… Este un avion…Nu, este Super Suport!
Răspunsuri rapide de la agenți profesioniști de asistență, care știu ce fac – ce altceva ați mai putea dori?
Cea mai bună caracteristică a lui SiteGround poate să nu aibă nimic de-a face cu serverele sau software-ul său. În opinia mea, chat-ul live este incredibil și exact ceea ce îl deosebește de celelalte găzduiri.
Indiferent de metoda prin care preferați să apelați la suport, vă puteți aștepta la un răspuns foarte rapid. Serviciul afirmă să răspunde la apelurile telefonice și la întrebările de pe chat-ul live instantaneu, iar la tichete în 10 minute. Permiteți-mi să vă povestesc experiența mea: nu exagerez cu nimic.
Mă încumet chiar să afirm că SiteGround are cel mai capabil personal de asistență cu care am intrat în contact vreodată. Aceștia răspund rapid la orice întrebare ați putea avea, indiferent cât de tehnică este și niciodată nu veți fi trimiși de un agent la altul. Acest lucru vă arată cât de pregătiți sunt.
Suportul este disponibil non-stop. O singură dată am văzut chat-ul live indisponibil, dar a durat numai 10 minute.
Asistență prin Chat Live
Prima întrebare pe care am avut-o pentru echipa de suport a fost în timpul înregistrării. Nu am putut verifica detaliile contului meu bancar din cauza unei sume în valută și a trebuit să apelez la ei pentru a-mi verifica contul. Chiar dacă nu eram înregistrat încă, am primit răspunsul aproape imediat.
Acest tip de probleme de obicei necesită un anumit timp pentru rezolvare, dar Radostin, agentul prietenos desemnat să mă ajute, m-a însoțit la fiecare pas. Nu au existat niciodată pauze lungi în care să aștept iar el s-a asigurat de fiecare dată că mă descurc înainte de a trece la pasul următor.
Atunci când nu am fost sigur dacă să instalez mai întâi certificatul SSL sau CDN-ul, Radostin a fost din nou prezent pentru a mă ajuta. Nu doar că mi-a răspuns la întrebare, dar s-a oferit și să îmi configureze certificatul SSL și CDN-ul. I-am acceptat oferta pentru certificatul SSL, dar am optat să fac eu CDN-ul.
Chiar dacă procesul a durat peste 30 de minute, agentul nu și-a pierdut niciodată atitudinea pozitivă. Acesta mi-a permis mereu să știu ce se întâmplă și nu am fost nevoit să aștept prea mult timp pentru un răspuns.
Asistență prin e-mail
SiteGround nu vă va dezamăgi nici atunci când vine vorba de asistența prin e-mail/tichete. După cum puteți vedea, am primit răspunsul în cinci minute. În acest timp foarte scurt, agentul mi-a rulat deja site-ul printr-un tester pentru viteza de încărcare a paginilor și mi-a recomandat anumite optimizări:
Nu a fost vorba doar de prima impresie. Toate e-mailurile următoare au primit aceleași răspunsuri rapide. Acesta este exemplul perfect pentru ceea ce înseamnă un suport excelent.
Singurul lucru pe care l-am considerat ușor enervant a fost necesitatea parcurgerii câtorva pași înainte de a putea contacta serviciul. Va trebui să restrângeți căutarea în funcție de o anumită categorie. Apoi, când tastați întrebarea, primiți link-uri către articole de suport. Abia atunci puteți să deschideți un tichet sau să începeți chat-ul live. Acest proces este un pic obositor, dar din experiența mea, a meritat de fiecare dată.
4.2
Prețuri
Găzduire convenabilă – Cu un truc sau două
Prețurile de început ale lui SiteGround sunt scăzute și veți beneficia cu siguranță de un raport grozav de calitate versus cost, dar va trebui să țineți cont și de prețurile pentru reînnoire.
Găzduirile Web, WordPress și WooCommerce de la SiteGround oferă aceleași pachete de bază, cu aceleași prețuri. Deși prețurile pot părea mici – chiar sunt – trebuie să rețineți că aceste reduceri speciale se aplică doar la prima abonare. După aceea, prețurile cresc destul de mult.
Un alt lucru pe care trebuie să îl cunoașteți este că, dacă preferați să plătiți lunar și nu anual, va trebui să plătiți și o taxă de instalare.
Un alt aspect dezamăgitor este faptul că niciunul dintre abonamentele de la SiteGround nu include un domeniu gratuit. Dar, dacă intenționați să transferați un site existent pe serverele lui, vestea bună este că furnizorul va suporta costul domeniului și al confidențialității acestuia până la sfârșitul perioadei. Din păcate, nu puteți profita de acest beneficiu dacă vă construiți un site nou.
Sigur, există și opțiuni mai ieftine pe piață, dar abonamentul StartUp de la SiteGround este totuși foarte accesibil. Cu toate acestea, consider că abonamentele GrowBig și GoGeek sunt ușor supraevaluate în comparație cu concurența, mai ales că nu primiți găzduite nelimitată.
Cu abonamentul de găzduire WP-4000S de la InMotion, care are preț similar, veți obține de peste cinci mai mult spațiu de stocare, de trei ori mai mulți vizitatori și multe funcții asemănătoare.
Acestea fiind spuse, dacă intenționați să găzduiți mai multe site-uri sau sunteți reselleri, SiteGround este una dintre cele mai ieftine opțiuni deoarece vă permite să găzduiți un număr nelimitat de website-uri.
Anulare și rambursare
Veți fi bucuroși să aflați că puteți testa serviciul oferit de SiteGround fără riscuri și să beneficiați de o garanție de 30 de zile pentru rambursarea banilor. Aceasta este o politică destul de obișnuită, dar acoperă și taxa de instalare pe care ați plătit-o dacă v-ați înregistrat pentru un abonament cu plata lunară.
Cu toate acestea, ceea ce îmi place cu adevărat la politica de rambursare de la SiteGround este că faptul că vă puteți anula contul și să primiți rambursarea fără a trebui să apelați la suport. Trebuie doar să parcurgeți un procedeu rapid pas cu pas. Dacă și vouă vi se pare stânjenitor să vorbiți cu agenții de asistență pentru a vă anula contul, așa cum mi se pare și mie, acest lucru este foarte convenabil.
Pentru a afla cum să vă anulați contul de la SiteGround și să primiți rambursarea, faceți click aici și citiți ghidul pas cu pas care conține capturi de ecran pentru a vă ajuta mai bine.
Argumente pro & contra: SiteGround este găzduirea potrivită pentru tine?
Pe de o parte, combinația dintre uptine-ul excepțional și securitatea de la SiteGround înseamnă că site-ul vostru va fi disponibil în permanență iar datele vor fi în siguranță. Pe de altă parte, sunt greu de ignorat vitezele sale mediocre pentru încărcarea paginii.
Unul dintre domeniile în care SiteGround depășește concurența este suportul său fantastic pentru clienți. De asemenea, nici prețurile nu sunt rele, dar veți beneficia de mai puțin spațiu de stocare decât ceea ce oferă alte hosting-uri pentru aceeași bani.
Deci, aș recomanda SiteGround? Totul depinde de cine sunteți și de ceea ce aveți nevoie.
Dacă sunteți experți în tehnologie, vă place cPanel și aveți timp pentru a optimiza performanța site-ului, trebuie să știți că SiteGround este o opțiune excelentă pentru dezvoltatori – în special dacă intenționați să găzduiți mai multe site-uri.
Dacă sunteți în căutarea unui unei găzduiri mai prietenoase cu începătorii, unde doar trebuie să instalați plugin-urile și atât, atunci cred că există alte găzduiri mai potrivite pentru voi.
Acestea fiind spuse, SiteGround este totuși un jucător nou pe piața de găzduire și, din ceea ce am văzut până acum, cred că va fi din ce în ce mai bun.
Salut, sunt Hendrik, web-guru-ul tău. Singurele lucruri pe care trebuie să le știi despre mine sunt următoarele: îmi place să fac website-uri și să scriu despre cum le fac. Scopul meu este să vă ajut pentru a vă fi mai ușor și vouă.
4.8
Recenzii ale utilizatorilor
Scor bazat pe 222 recenzii în 7 limbi
Fii primul utilizator care lasă o recenzie pentru SiteGround în română!
Recenziile utilizatorilor nu sunt verificate
Scrieți o recenzie
Poți citi recenzii ale utilizatorilor în alte limbi
onclick="trackClickout('event', 'clickout', 'Visit User Reviews', 'siteground', this, true, ReturnPopup );"
View 1 reply
Vedeți %d răspunsuri
Phenomenal Customer Support
SiteGround's customer support responded to my every concern and more. They are prompt, responsive, and attentive. They went above and beyond. I am thoroughly impressed.
We have a fair number of sites at SiteGround and we are very pleased with their service and support. We continue to add more sites and move other sites to SiteGround.
Seriously some of the best support I’ve ever had, and their service is terrific.
Yo... their service has consistently been beyond great. I support my family 100%, so it's hard to support anyone else that way. But I'll tell you this... I'd get out in the pouring rain and help one of them put a tire on their car. They are that good. Thank you guys.
Best customer service I have encountered in 30 years
Chat session started almost immediately. After a short explanation of the problem, (Wordpress Admn panel was unaccessable) they rolled back the site to a stable version and turned it back over to me. Total time was less than 5 minutes. The rep was courteous, understood the issue and fixed it. No problem I was very pleased with the outcome and recommend Siteground Hosting to everyone I talk to. As a cusomter for the past many years, this is the first time I required direct support. Their systems are stable, fast and they just work the way they are suppose to.
The Site Ground advisor understood the problem in seconds and gave a quick solution. He quickly provided a clue to an alternative e-mail which allow us to reset the password. The site address had been compromised. Very grateful for this.
Their customer service is one of the best I’ve experienced, and I talk to a lot of different hosting hompanies)
I have been with Siteground for many years, and as a web designer I'm so relieved when new clients are already signed up with them, or agree to move to Siteground. It means I can rely on their excellent, high quality support. They are quick to respond, understands the explanation of the problems, and communicates in perfect English when providing the solution. They are also friendly and good humoured, which helps a lot when tech is stressing you out!
Where the support from other hosting companies require 1 hour on chat for the simplest things (and often leaves the problem only half resolved), Siteground fixes what seems to be advanced tech issues efficiently in 10 minutes.
What I especially like is that their customer service agents have the right to see and edit your website files for you, so you don't need to try to navigate all the tools yourself while on the chat with them (with many other hosts, their agents are not allowed to edit client's webite files and it's very frustrating, as they tend to provide copy paste answers instead of properly looking into the details of your issue).
Also worth mentioning is the optimization tools they provide for good website performance, and an easy-to-use dashboard (Site Tools) for installing Wordpress, SSL, restore backups etc. which are included in all their plans.
Highly recommended.
Partajare în familiePartajare multi-utilizatorSuport prin experțiBackupSincronizare inteligentăSoluție personalăSoluție de businessOpțiuni pentru echipeFoldere offlineIstoric și recuperare fișiereCitiți mai multe recenzii