Resursele lasă de dorit
Server
Resurse mai puțin generoase: Cel mai mic cont de găzduire deși oferă 10 GB spațiu pe hard diskuri SSD, la viteza de procesare și memorie este cam slăbuț. Acestea nu sunt specificate în pagina planurilor de hosting, am aflat din pagina de termeni și condiții că viteza oferită este exprimată ca procent de 25%, iar memoria este de 256 MB.
Serverul utilizat este Litespeed, instalat pe CloudLinux ce oferă „resurse garantate prin izolare individuală, PHP selector, stabilitate și siguranță”. Este prezent și modulul de LiteSpeed Web Cache Manager cu ajutorul căruia se pot obține viteze de încărcare mult mai bune.
Ca și caracteristici de bază avem la dispoziție pachetul de bază, format din baze de date MySQL (MariaDB), PHP în multiversiune de la 5.xx la 7.xx, PHP PEAR și PERL.
Pe lângă acestea este disponibil și modulul CloudFlare, care poate îmbunătăți substanțial viteza de încărcare, dar și securitatea websitului.
Securitate
Conturile MxHost beneficiază de backup. Deși pe site în dreptul contului Personal SSD, testat de noi, este specificată frecvența zilnică, totuși în cPanel, în modulul JetBackup am observat o frecvență săptămânală a ultimelor 10 copii.
Sunt puse la dispoziție certificatele SSL Let’s Encrypt pentru toate planurile de găzduire. Nu se activează automat la adăugarea unui domeniu, însă prin câteva clik-uri se instalează foarte simplu din cPanel.
Email
Ca de obicei, la toate conturile de găzduire serioase numărul adreselor de email este necontorizat. MxHost pune la dispoziție și suita SpamExperts, ce oferă soluții de antispam și antivirus. Accesarea căsuțelor de email se poate face prin webmail sub forma webmail.nume-domeniu.tld. Se poate opta între interfața Roundcube sau Horde. Sau cu ajutorul unui soft, tip client de email prin POP3 sau IMAP, atât prin porturi standard cât și securizate.
Restricțiile aplicate pentru emailurile trimise sunt publicate în pagina termeni și condiții și sunt următoarele:
- pe pachetele de găzduire shared nu se permite trimiterea de mass emailing, newslettere etc.
- maxim 400 de email- uri într-un interval de 60 de minute cu autentificare
- maxim 50 email-uri pe ora in cazul trimiterilor neautentificate prin scripturi PHP