Furnizorul de găzduire web Hostis Telecom are sediul în centrul universitar Iași din România. Această companie se mândrește cu experiența sa: doisprezece ani în găzduire web, șapte în securitatea datelor, zece în administrarea de servere, șapte în design web și patru în servicii SEO. Serviciul oferă găzduire web, găzduire prin revânzare, VDS și servere dedicate, plus înregistrare de domenii și certificate SSL.
Deși majoritatea clienților săi aleg centrul de date din București de la Hostis Telecom, acesta folosește și centre de date partenere în Iași și Timișoara. Site-ul acestui furnizor este în limba română.
Deși Hostis Telecom este una dintre cele mai populare găzduiri web românești, aceasta nu a ajuns pe lista noastră cu cele mai bune servicii de găzduire din România și nu este la fel de bună ca serviciile globale precum Hostinger.
Caracteristici și ușurință de utilizare
Hostis Telecom oferă cinci abonamente de găzduire web partajată, cinci abonamente de găzduire prin revânzare, cinci servere virtuale dedicate și cinci abonamente de colocare server. Abonamentul Business vă oferă un domeniu gratuit (dacă vă abonați cel puțin un an) și toate abonamentele de găzduire web partajată vin cu:
- Garanție de uptime 99,99% menționată în SLA
- 1 până la 10 domenii găzduite
- Până la 10 domenii parcate
- Panoul de control cPanel
- Spațiu pe disc de la 1.000 MB la nelimitat
- Trafic lunar de la 15 GB la nelimitat
- Până la 10 baze de date MySQL
- Conturi de e-mail de la 2 la nelimitat
- Copii de rezervă zilnice
Abonamentele de găzduire partajată includ și instalatorul cu un singur clic Softaculous, care vă ajută să instalați o serie de aplicații de la bloguri și forumuri până la magazine virtuale. De asemenea, abonamentele de revânzător (cu excepția celui Starter) oferă un constructor de website-uri gratuit pentru a dezvolta pagini cu aspect profesional fără cunoștințe de design sau codare.
Construirea prezenței online este importantă, dar trebuie să vă și promovați site-ul. Astfel, Hostis oferă un pachet Google Voucher care include un abonament de găzduire, un domeniu .ro și vouchere pentru Google AdWords.
Datorită utilizării soluției SolusVM, Hostis vă poate crea un VPS în câteva minute pe care îl puteți gestiona cu ușurință prin interfața web. Dacă revindeți serviciile de VPS către alți clienți, acestea pot fi grupate într-un singur panou de control.
Centrul de date al celor de la Hostis Telecom utilizează sisteme anti-cutremur, sisteme de răcire a serverelor și conectivitate la internet super rapidă pentru fiabilitate și performanță.
Prețuri și asistență
Abonamentele de găzduire partajată de la Hostis Telecom sunt ieftine. Deși prețurile sunt afișate în euro, puteți plăti în lei românești prin PayPal, transfer bancar sau card de debit/credit, cu cicluri de facturare diferite, de la trimestriale la trienale. Dacă sunteți tentați să vă abonați pentru o perioadă mai lungă, veți fi încântați să aflați că garanția de rambursare a banilor de 30 de zile vă va scăpa de probleme dacă vă răzgândiți.
Hostis Telecom poate fi contactat prin chat live, telefon, tichete, e-mail, Skype sau printr-un formular de contact online. Puteți contacta compania și prin Facebook sau Twitter, dar prezența pe social media nu este deosebit de activă. Din păcate, chat-ul live nu a fost disponibil atunci când am vrut să îl testez, iar e-mailul meu a rămas fără răspuns. Pentru auto-ajutorare, puteți apela la baza de cunoștințe cu „întrebări frecvente” a companiei: